Meditație

Fiinţa umană posedă o capacitate inerentă de auto-cunoaştere. Dar a te cunoaşte pe tine însuţi nu înseamnă doar a şti că te cheamă John, Jacob sau Henry, că eşti înalt, scund sau potrivit ca înălţime, că eşti bun sau rău, şi aşa mai departe; înseamnă să cunoşti şi misterul propriei tale existenţe, teoretic şi practic; să ştii ce eşti înăuntrul tău, de unde ai venit şi cu ce scop te-ai născut pe pământ; dacă vei trăi aici veşnic ori şederea îţi este numai de scurtă durată; din ce eşti alcătuit şi ce atribute ai; dacă te numeri printre îngeri, contemplând frumuseţile naturii lui Dumnezeu, ori faci parte dintre animalele care nu ştiu decât să mănânce, să bea şi să fie satisfăcute; ori dacă faci parte dintre demoni.

Inayat Khan

• Autobiografia unui mistic nonconformist

"Moartea bunicului a fost prima mea intalnire cu despartirea pamanteasca. O intalnire, si mai mult decat atat; altfel i-ar fi pierdut sensul. Am vazut moartea, si ceva mai mult decat a muri, ceva care plutea deasupra trupului parasit, elementele... Acea intalnire mi-a determinat tot cursul vietii. Mi-a dat o directie, sau mai degrabã o dimensiune care nu-mi fusese cunoscuta mai inainte.
Am auzit de moartea altor oameni... N-am vazut, sau chiar daca am vazut ceva, a fost fara inteles pentru mine. Cand moare un om pe care il iubesti, intalnesti cu adevarat moartea. Trebuie sa subliniez: intalnesti moartea numai cand se stinge o fiinta iubita.
Cand te inconjoara iubirea si moartea se produce o transformare uriasa, ca si cum s-ar naste o alta fiinta. Nu vei mai fi niciodata acelasi. Oamenii nu iubesc, si de aceea nu au experienta mortii asa cum am avut-o eu. Fara iubire, moartea nu da cheia vietii. Cu iubire, iti daruieste cheia intregii existente. Prima mea experienta cu moartea nu a fost doar o intalnire. A fost un fapt complex, in multe moduri. Omul pe care il iubeam era pe moarte. Pentru mine fusese ca un tata. Ma crescuse in libertate absoluta, fara inhibitii, fara interziceri, fara porunci… Iubire in libertate – dacã o ai, esti rege. Acesta e adevaratul regat al Domnului – iubirea in libertate. Iubirea isi adanceste radacinile in pamant, libertatea iti da aripi sa zbori.
Bunicul mi le-a daruit pe amandoua. Mi-a daruit atata iubire cat nu avusese pentru nimeni, nici pentru mama, nici pentru bunica; mi-a daruit libertatea, care este cel mai mare dar. La moarte, mi-a dat inelul si mi-a spus cu lacrimi in ochi: “Nu am nimic altceva sa-ti dau”.
Am spus: “Nana, dar mi-ai fãcut deja cel mai pretios dar”.
A deschis cu greutate ochii si a spus: “Care?”
Am ras: “Ai uitat? Mi-ai daruit iubire si libertate. Nici un copil n-a avut vreodata atata libertate cata mi-ai dat tu mie. Ce mai vrei? Ce poti sa-mi mai dai? Iti sunt recunoscator. Du-te in pace”."
Osho 

Psihologia ezotericului- fragment

Odată cu apariţia omului a luat sfârşit procesul natural, automat al evoluţiei. Omul este produsul ultim al evoluţiei inconştiente. Odată cu el începe evoluţia conştientă. Sunt multe lucruri de care trebuie să ţinem seama.

În primul rând, evoluţia inconştientă este mecanică şi naturală. Se întâmplă de la sine. Prin intermediul acestui tip de evoluţie îşi face apariţia conştiinţa. Dar în momentul în care ia naştere conştiinţa, evoluţia inconştientă ia sfârşit, pentru că scopul ei a fost împlinit. Evoluţia inconştientă e necesară doar până în punctul în care ia fiinţă conştiinţa. Omul a devenit conştient. Într-un fel el a transcens natura. Acum natura nu mai poate face nimic; produsul ultim posibil prin intermediul evoluţiei naturale a luat deja fiinţă. Acum omul a căpătat libertatea de a hotărî dacă să evolueze sau nu.

În al doilea rând, evoluţia inconştientă este colectivă. Dar din momentul în care evoluţia devine conştientă, ea va fi individuală. Nicio evoluţie colectivă, automată, nu poate merge mai departe de apariţia omului. De aici înainte, procesul evoluţiei nu poate fi decât unul individual. Conştiinţa dă naştere individualităţii. Înainte de apariţia ei nu există individualitate, există doar specia. Câtă vreme evoluţia e încă inconştientă, ea este un proces automat; nu există nicio incertitudine în ceea ce o priveşte. Lucrurile sunt provocate de legea cauzei şi efectului. Existenţa este mecanică şi sigură. Dar odată cu omul, odată cu apariţia conştiinţei îşi face apariţia şi incertitudinea. Acum nimic nu mai e sigur. Evoluţia poate să aibă loc sau poate să nu aibă loc. Potenţialul există, dar alegerea rămâne în întregime în seama fiecărui individ. De aceea este neliniştea un fenomen omenesc. Mai jos de om nu există anxietate, fiindcă nu există posibilitatea de a alege. Totul se întâmplă aşa cum trebuie să se întâmple. Nu există alegere, aşadar nu există nici cel care alege, iar în absenţa alegătorului nu are cum să ia naştere anxietatea. Cine să fie neliniştit? Cine să fie încordat?

Odată apărută posibilitatea de a alege, neliniştea îi urmează ca o umbră. Acum totul trebuie să fie rezultat al unei alegeri, totul presupune un efort conştient. Tu eşti singurul responsabil. Dacă greşeşti, greşeşti. E responsabilitatea ta. Dacă reuşeşti, reuşeşti. Iarăşi e responsabilitatea ta. Şi fiecare alegere e definitivă, într-un anume sens. Nu poţi da lucrurile înapoi, nu poţi nici să uiţi, nu poţi să revii asupra alegerii făcute. Alegerea făcută devine destinul tău. Va rămâne cu tine şi va face parte din tine; n-o poţi anula. Dar orice alegere este un joc de zaruri; orice alegere e făcută în întuneric, pentru că nimic nu e sigur.

Iată motivul pentru care omul suferă de anxietate. El e neliniştit din prima clipă. Ceea ce-l tulbură – ca să începem cu începutul – este: a fi sau a nu fi? A face sau a nu face? A face asta sau a face cealaltă? E imposibil să nu fie nevoit să aleagă. Dacă dacă nu alegi, înseamnă că ai ales să nu alegi; este tot o alegere. Aşadar eşti nevoit să alegi, nu ai libertatea de a nu alege. Nealegerea reprezintă o responsabilitate la fel de mare ca orice altă alegere.

Demnitatea, frumuseţea şi gloria omului sunt date de conştiinţa sa. Dar tot conştiinţa este şi o povară. Gloria şi povara vin împreună din momentul în care ai devenit conştient. Fiecare pas este o mişcare între cele două. Odată cu omul iau naştere alegerea şi individualitatea conştientă. Poţi evolua, dar evoluţia ta va fi rezultatul unei strădanii individuale. Poţi evolua şi deveni un buddha sau poţi să n-o faci. Alegerea e a ta.

Există deci două feluri de evoluţie: cea colectivă şi cea individuală, conştientă. Evoluţia implică progres inconştient, colectiv, de aceea ar fi mai nimerit termenul de revoluţie atunci când vorbim despre om. În cazul omului devine posibilă revoluţia.

Revoluţia, în sensul pe care-l dau eu acum termenului, înseamnă un efort conştient, individual, îndreptat către evoluţie. Înseamnă efortul de a atinge culmea responsabilităţii individuale. Eşti singurul responsabil de evoluţia ta. De obicei omul încearcă să evite responsabilitatea propriei evoluţii, să scape de responsabilitatea pe care o aduce libertatea de a alege. Există o mare frică de libertate. Atunci când eşti sclav, responsabilitatea pentru viaţa ta nu-ţi revine niciodată ţie; altcineva e cel responsabil. Aşa că, într-un fel, sclavia e foarte confortabilă. Nu ai povara responsabilităţii. Din punctul acesta de vedere, sclavia este o libertate: eliberarea de alegerea conştientă.

Din momentul în care devii cu totul liber va trebui să faci alegeri proprii. Nu te mai obligă nimeni să faci ceva anume; ai în faţă toate alternativele. Atunci începe lupta cu mintea. Şi în felul acesta ajunge să-ţi fie frică de libertate.

În parte, atracţia pe care o exercită ideologii de genul comunismului şi fascismului vine din faptul că ele oferă oamenilor posibilitatea de a nu-şi asuma libertatea individuală, de a se sustrage responsabilităţii individuale. Povara responsabilităţii îi e luată individului, cea responsabilă fiind acum societatea. Dacă ceva nu merge bine poţi să arăţi cu degetul statul, organizaţia. Omul nu mai e decât parte componentă a structurii colective. Dar anulând libertatea individuală, fascismul şi comunismul anulează şi posibilitatea evoluţiei omeneşti. Este un regres, dat fiind că am ajuns la posibilitatea măreaţă pe care o oferă revoluţia: aceea a transformării totale a fiinţelor omeneşti. Când dăm înapoi în felul acesta, distrugem posibilitatea de a ajunge la realizarea ultimă. Regresăm, redevenim asemenea animalelor.

Din punctul meu de vedere, evoluţia poate continua doar ca rezultat al asumării responsabilităţii individuale. Eşti singurul responsabil pentru tine! Responsabilitatea aceasta este o mare binecuvântare, deşi în aparenţă e tocmai invers. Odată cu responsabilitatea individuală vine şi efortul care în ultimă instanţă conduce la conştiinţa neutră.

Pentru noi a luat sfârşit vechiul tipar al evoluţiei inconştiente. Te poţi întoarce la el, dar nu poţi rămâne în el. Fiinţa ta se va revolta. Omul a devenit conştient; el trebuie să rămână conştient. Altă cale nu e.
Osho 

Cartea despre ego

Iubirea este prima experienta a fiintei in care ea se pune in rezonanta cu ceva in afara egoului ei. Ea reprezinta prima lectie prin care omul afla ca poate intra in armonie cu cineva care nu face parte din egoul lui, cu o femeie sau cu un barbat, cu un copil sau o mama. Daca inveti aceasta lectie, de ce nu ai intra in armonie cu intreaga umanitate? Daca armonia cu o singura persoana iti ofera atata bucurie, ce sentimente iti va oferi punerea la unison cu intreaga umanitate? Mai departe, daca poti intra in armonie cu intreaga umanitate, de ce nu ai face-o si cu lumea plantelor si animalelor? fiecare pas conduce la urmatorul.
Iubirea este o scara. Ea incepe cu o persoana si se termina cu totalitatea. Iubirea este inceputul, Dumnezeu este sfarsitul. Sa te temi de iubire inseamna sa ramai blocat in mica ta celula intunecata.
Omul modern traieste intr-o asemenea celula; el este un narcisist. Narcisismul este mare obsesie a mintii moderne.
El da nastere la o sumedenie de probleme, toate lipsite de semnificatie. Exista si probleme creatoare, care conduc pe nivelele superioare de constiinta. Altele nu conduc insa nicaieri. Cel mult te scufunda si mai jos.
Iubirea creeaza probleme. Ele pot fi evitate prin evitarea iubirii, dar retineti: acestea sunt probleme esentiale! Ele trebuie experimentate, cunoscute si transcense. Si nu poti transcende o experienta prin care nu ai trecut. Iubirea este singurul lucru pe care merita sa-l faceti. Toate celelalte sunt secundare. Daca va ajuta sa iubiti, merita sa le incercati. De aceea, oricat de mare ar fi durerea, nu ezitati sa iubiti.
Foarte multi oameni iau decizia sa nu se incurce cu iubirea, dar raman blocati in ei insisi. Viata lor nu mai seamana cu un pelerinaj, cu curgerea raului catre ocean; ea ramane un lac murdar, cu apa stagnanta, din care nu va mai ramane in curand decat namolul. Pentru a-si pastra puritatea, fiinta trebuie sa curga. Raul isi pastreaza puritatea pentru ca nu inceteaza sa curga.
...
Iubirea este cel mai mare koan zen posibil. Este dureroasa, dar nu trebuie evitata. Cine o evita, evita practic cea mai mare posibilitate de a creste. Acceptati iubirea, suferiti din cauza ei, caci din aceasta suferinta se naste extazul. Orice forma de extaz se naste din agonie. Da, egoul vostru va trebui sa moara, dar cine moare in forma sa egotica se naste in forma sa divina, ca un Buddha. Iubirea va va darui primele impresii autentice legate de tao, de zen sau de sufism, prima dovada ca Dumnezeu exista, ca viata nu este lipsita de semnificatie.
Oamenii care afirma ca viata nu are nici un rost sunt cei care nu cunosc iubirea. Ei nu vor sa spuna altceva decat ca nu au cunoscut niciodata acest sentiment.
Acceptati suferinta provocata de iubire. Cine nu trece prin noaptea intunecata nu poate cunoaste sublimul rasarit de soare. Soarele nu poate rasari decat din pantecul intunecat al noptii. 
 Osho

Eu sunt Poarta

De aceea, atunci când întrebi „Cine eşti tu?”, eu spun „Sunt conştiinţă”. Iar răspunsul acesta include totul: totul este conştiinţă. Eu răspund doar în calitate de reprezentant al totului. Poate că nu ai auzit încă până acum că eşti conştiinţă sau poate nu ai ajuns să ştii că eşti conştiinţă, dar eu răspund chiar şi în numele tău. Conştiinţa este cea care există. Iar atunci când spun că ceva există, sensul pe care îl dau este unul anume, definitiv. Când spun că ceva există, înseamnă că acel ceva nu va fi niciodată în nefiinţă. Dacă ceva poate trece în nefiinţă, înseamnă că n-a existat niciodată cu adevărat. A avut natura unui fenomen – a părut că există.

Cel care se pierde pe sine – dominaţia, efortul, calitatea de autor – se află acum dincolo de orice sclavie. E liber, liber ca cerul, este însăşi libertatea – nici măcar liber, fiindcă atunci când cineva e liber, agentul este acolo, prezent. El este libertatea. Aşa că dacă vrei, pot să-ţi răspund: „Eu sunt libertatea.” Şi nu există niciun motiv, fiindcă dacă ar exista motiv, atunci n-ai mai fi liber: eşti legat de el, ataşat de el. Dacă există un lucru pe care trebuie să faci, atunci eşti ataşat, nu eşti liber.
Eu sunt libertate absolută în sensul că nu am nimic de făcut. Eu sunt conştiinţă trează. Lucrurile se vor întâmpla iar eu le accept. Dacă nu se vor întâmpla, accept neîntâmplarea. Şi aştept mai departe. Aşteptarea aceasta este cea care te face un intermediar pentru forţele divine ale existenţei. Multe se fac prin intermediul tău atunci când autorul nu există şi nimic nu se face prin tine când autorul este prezent.
Osho

Când pantofii ţi se potrivesc

Chuang tsu este o înflorire dintre cele mai rare, mai rară şi decât un Buddha sau un Iisus. Fiindcă Buddha şi Iisus pun accentul pe efort, iar Chuang tse pe uşurinţă. Multe se pot realiza cu efort, dar şi mai multe cu uşurinţă. Multe se pot face cu voinţa, dar şi mai multe abandonând voinţa. Iar tot ceea ce obţii prin voinţă va rămâne mereu o povară pentru tine; se va crea un conflict permanent, o tensiune interioară, lucrul obţinut putând fi pierdut în orice moment. Trebuie să îl menţii continuu – iar menţinerea lui consumă energie, menţinerea lui va sfârşi prin a te irosi. Doar acel lucru la care ajungi cu uşurinţă nu va fi nicicând o povară pentru tine şi doar ceea ce nu e o povară poate fi veşnic. Numai ceea ce nu e câtuşi de puţin împotriva firii poate rămâne cu tine pururea. Chuang tsu spune că la real, la divin, la existenţial poţi ajunge dacă te pierzi cu totul în el. Chiar şi efortul de a ajunge la el devine o piedică – şi atunci nu te mai poţi pierde. Chiar şi efortul pe care-l faci ca să te pierzi constituie un obstacol. Cum ai putea face un efort ca să te pierzi? Toate eforturile se nasc din ego, iar prin efort, egoul e consolidat. Egoul reprezintă boala. De aceea trebuie să renunţi la orice efort, nu e nimic de făcut; trebuie să te pierzi cu totul în existenţial. Trebuie să devii din nou asemenea unui copil mic, abia născut, care nu ştie ce e bine, nu ştie ce e rău, nu cunoaşte niciun fel de distincţii. Odată ce au apărut distincţiile, odată ce ştii că aşa e bine şi invers e rău, te-ai îmbolnăvit deja şi eşti departe de realitate.

Când îţi e uşor, atunci e bine. Începe bine şi-ţi va fi uşor.

Şi acesta este criteriul: dacă, atunci când faci ceva, simţi că ţi-e uşor, atunci e bine. Dacă îţi e incomod în orice fel, atunci ceva nu e bine. Dacă eşti încordat înseamnă că viaţa ta nu curge cu uşurinţă. Când nu poţi să dormi, nu poţi să te relaxezi, nu poţi să te detaşezi înseamnă că viaţa ta nu e uşoară – înseamnă că urmăreşti lucruri dificile, imposibile. Schimbă-ţi stilul de viaţă, căci te afli pe un drum greşit. Începe bine şi-ţi va fi mereu uşor, începe bine şi vei fi mereu odihnit – acesta este criteriul. Priveşte întotdeauna la ce se întâmplă în tine atunci când faci ceva: dacă ai un sentiment de pace, de odihnă, dacă te simţi bine în pielea ta, relaxat, atunci e bine. Acesta şi numai acesta este criteriul. Ce e bine pentru tine ar putea să nu fie bine pentru altcineva, ţine minte şi asta. Fiindcă s-ar putea ca ce e uşor pentru tine să nu fie uşor pentru altcineva – pentru el altceva poate să fie uşor. Deci nu are cum să existe o lege universală în această privinţă. Fiecare individ trebuie să afle singur ce anume e uşor pentru el. Nu asculta la ce spune lumea, fiindcă există oameni care ar vrea să-ţi impună legile lor. Aceşti oameni sunt duşmani, sunt criminali.
Niciun om care a înţeles viaţa n-ar vrea să-ţi impună ceva. El nu va face decât să te ajute să trăieşti cu uşurinţă, astfel încât tu să poţi afla singur ce ţi se potriveşte.

Reţineţi lucrul acesta: atunci când copilul e fericit, nu creaţi niciodată în mintea lui asocierea cu ceva rău, altminteri adânc în mintea lui se va înrădăcina ideea că fericirea e un lucru rău.

Credeţi că vă aflaţi aici datorită societăţii; credeţi că vă aflaţi aici datorită moralităţii şi aiurelii care ţine de ea; credeţi că vă aflaţi aici datorită Bibliei, Coranului, Gitei. Nu! Natura există în absenţa oricăror legi. Ea îşi are legile ei intrinsece, dar nu e vorba despre legi aprobate de oameni. Ele n-au nevoie de aprobarea voastră; există dintotdeauna, iar viaţa le urmează mereu. Dacă nu intervii în niciun fel, vei ajunge la destinaţie imediat; dacă intervii în bunul mers al vieţii, atunci dai de necaz. Aşa că atunci când te afli în suferinţă, în necaz, să ştii că te-ai opus legilor naturii. Până când nu încetezi să te mai opui, nu e nimic de făcut. La asta se rezumă întreg mesajul lui Chuang Tzu: nu te opune naturii. Permite-i să se desfăşoare, urmeaz-o, încrede-te în ea. Din ea ai venit, ea îţi e mamă, ea e izvorul; iar într-o zi te vei întoarce la ea – ea e destinaţia ultimă. Şi-atunci de ce, între acestea două – venirea şi plecarea ta – să i te opui, de ce să lupţi?

El însă era fericit şi a rămas sincer faţă de tao al său, faţă de natura sa interioară. Şi a zis: „Altă cale nu e posibilă. Dacă suferiţi, suferiţi din cauza aşteptărilor voastre, nu din cauza mea.” Eşti aici ca să te împlineşti pe tine însuţi, ceilalţi sunt aici ca să se împlinească pe ei înşişi. Dacă aşteaptă ceva de la tine, e problema lor; vor suferi, dar tu n-ai de ce să devii fals pentru ei. Fii sincer faţă de natura ta interioară şi ajută-i pe ceilalţi să fie sinceri faţă de natura lor. Asta numesc eu un om religios. Un om religios e acela care e sincer faţă de natura lui lăuntrică şi îi ajută pe ceilalţi să fie sinceri faţă de propria lor natură. Te afli aici ca să-ţi împlineşti destinul, iar ceilalţi sunt aici ca să şi-l împlinească pe-al lor. Nu aştepta nimic din partea lor, altminteri îi vei determina să facă lucruri de ochii lumii, îi vei transforma în mincinoşi. Nu aştepta nimic de la nimeni şi nici nu împlini tu aşteptările pe care le au ceilalţi faţă de tine.
E anevoios, dar asta înseamnă sannyas, la asta se referă el. Nu hrăni aşteptările nimănui cu privire la tine. Nu le da celorlalţi câtuşi de puţin de înţeles că ai fi dispus să le împlineşti aşteptările. Oricât de mult ai avea de suferit din această cauză, fii gata să suferi, dar nu le permite celorlalţi să aibă aşteptări în ceea ce te priveşte. În caz contrar, lumea te va închide în ea şi aşa apare întemniţarea. 
Osho

Omul care iubea pescărușii

"Într-o zi frumoasă de primăvară, învăţătorul le-a spus micuţilor săi elevi:
– Am văzut ieri ceva interesant, şi mă întreb dacă aţi văzut şi voi acelaşi lucru. Dacă ştiţi despre ce este vorba, nu le spuneţi celorlalţi. Am ieşit afară şi am văzut ceva crescând din pământ la circa douăzeci şi cinci de centimetri. În vârf avea o sferă pufoasă. Dacă suflai în ea, creai în jur o întreagă galaxie de stele, care zburau pretutindeni. Ce a fost acest lucru, înainte de a se transforma într-o sferă pufoasă, alcătuită din steluţe?
Un copil i-a răspuns:
– A fost o floare galbenă, ca un fel de floarea soarelui, dar mai mică.
– Şi cum a fost înainte de a deveni o floare galbenă?
O altă fetiţă a spus:
– A fost ca o umbreluţă verde, pe jumătate închisă, având în mijloc ceva galben.
– Bravo! Şi cum a fost înainte de a se transforma într-o umbreluţă?
Un alt copil a răspuns:
– A fost ca un fel de rozetă care ieşea din pământ, alcătuită din frunze verzi.
– Perfect! Aşadar, ştie toată lumea despre ce este vorba?
– Despre păpădie, a tunat la unison clasa.
– Şi aţi cules vreodată păpădii?
Cei mai mulţi au răspuns că da, dar învăţătorul le-a spus:
– Nu, nimeni nu poate culege o păpădie. Acest lucru este imposibil. O păpădie este alcătuită din toate aceste lucruri pe care le-aţi menţionat şi chiar mai multe. De aceea, atunci când o culegi, nu culegi practic decât un fragment din tot acest proces. Nu poţi culege o păpădie, căci o păpădie nu este un lucru. Ea este un proces şi o realizare. De altfel, orice există în univers este un proces şi o realizare, chiar şi voi.

Nu poţi culege nici chiar o păpădie în totalitatea ei, căci totalitatea este uriaşă. Cum l-aţi putea prinde atunci pe Dumnezeu? Nu poţi culege nici măcar o floricică. Dumnezeu este întregul demers. Tot ceea ce există în momentul prezent este Dumnezeu. Tot ce a existat vreodată este Dumnezeu şi tot ce va exista vreodată este Dumnezeu. Dumnezeu nu este un obiect, ci un proces. Este atât de infinit şi de vast, încât nimeni nu îl poate vedea vreodată. Este imposibil. Tot ce poţi face este să te scufunzi în acest ocean al divinităţii. În acel moment, uşa ţi se va deschide instantaneu. Nu va mai trebui să aştepţi."
Osho 

OSHO Emotiile

Iata care este diferenta dintre emotiile pozitive si cele negative: daca deveniti constient de o anumita emotie, iar in lumina luciditatii dumneavoastra, ea dispare, a fost o emotie negativa. Daca deveniti constient de o alta emotie, cu care deveniti una, daca emotia respectiva va cuprinde intreaga fiinta, atunci este vorba de o emotie pozitiva. Lumina constiintei actioneazã diferit in cele doua cazuri: ea le dizolva pe cele negative, capabile sa va otraveasca viata si le amplifica pe cele pozitive, beatifice, extazice, cu care fiinta ajunge sa devina una. Asadar, pentru mine acesta este criteriul: daca luciditatea amplifica emotia, aceasta este pozitiva; daca luciditatea dizolva emotia, a fost o emotie negativa. Tot ceea ce nu poate ramane in lumina constiintei este un pacat, si tot ceea ce creste in lumina constiintei este o virtute. Virtutea si pacatul nu sunt concepte sociale; ele se refera la realizarile noastre interioare.
Osho 

Meditatii- Conversatii cu Dumnezeu

Vinul iubirii

Nemurire - Rumi

Aspiratie - Rumi